Avantajele tale în călătoria cu Lucicosm Transport Persoane

Share acest post

De foarte multă vreme oamenii au început să călătorească tot mai des cu mijloace de transport persoane în străinătate. Totuși, majoritatea dintre ei au apelat mereu la altă firmă de transport, însă experiențele s-au dovedit a fi tot mai proaste. 

Dacă și tu ai devenit sceptic la colaborarea cu alte firme de transport și la promisiunile pe care ți le fac, în acest articol îți aducem doar fapte. Fără clișee și promisiuni deșarte, îți prezentăm avantajele unei călătorii cu Lucicosm, astfel încât tu să iei cea mai bună decizie pentru tine. 

Probabil că te-ai săturat și tu de tot felul de condiții proaste, întârzieri, prețuri prea prea mari, taxe apărute din senin sau șoferi neprofesioniști. Noi, la Lucicosm, nu cunoaștem astfel de condiții. 

Ca să faci o schimbare în bine pentru călătoriile tale în străinătate sau în țară, uite ce avantaje ai la Lucicosm Transport Persoane.

Siguranța ta – pe primul loc

Așa cum ar trebui să fie în domeniul transportului, siguranța ta este pe primul loc pentru noi. Ce nu știu majoritatea firmelor de transport cu care ai colaborat este că principalul aspect în acest domeniu este siguranța. Dacă nu ești capabil să asiguri asta prin toate mijloacele posibile, atunci ai eșuat.

La Lucicosm Transport persoane punem siguranța pe primul loc, fiind primul aspect la care ne gândim în tot ce facem: atunci când achiziționăm autovehicule, când angajăm șoferi sau când stabilim trasee.

De aceea, la Lucicosm vei găsi autovehicule noi, care au verificările și inspecția tehnică la zi. Probabil ți s-a întâmplat să călătorești cu autovehicule care scoteau sunete ciudate, în scaune incomode și cu un miros insuportabil. Unde mai pui că fiecare curbă  sau rampă era un test de rezistență al motorului? Astfel de lucruri pun la încercare siguranța. La Lucicosm ne asigurăm că fiecare autovehicul funcționează impecabil, că toate verificările sunt la zi și că tu ai parte de cel mai înalt grad de confort. 

Autocarele noastre sunt dotate cu scaune comode, rabatabile și centuri de siguranță. Găsești la noi sisteme audio și video, aer condiționat, loc de depozitat bagajele și chiar toalete. 

Mai mult, având în vedere pandemia de Covid, dezinfectăm și igienizăm autocarele după fiecare călătorie. 

Șoferi experimentați și profesioniști la Lucicosm Transport Persoane

Ți s-a întâmplat ca șoferul să fumeze în autocar, iar tu să nu suporți mirosul de țigară? Sau să conducă haotic, cu viteză neregulamentară? 

La Lucicosm Transport Persoane, șoferii trec printr-un proces riguros de angajare. Ne interesează aspecte precum profesionalismul, comportamentul față de client și experiența pe care o are. Un șofer bun respectă clienții și le oferă confortul necesar desfășurării călătoriei. Are grijă de siguranța lor, respectă regulile rutiere și nu se abate de la traseu.

Experiență memorabilă cu Lucicosm

Da, cu noi vei avea parte de o călătorie plăcută, în deplină siguranță. Indiferent de serviciile la care vei apela, Lucicosm oferă aceeași calitate. Oferim servicii de transport național și internațional de persoane, la adresă și chiar transport ocazional: transport al salariaților, transportul elevilor, transport în excursii sau pelerinaje, transportul invitaților la evenimente. 

Mai mult, oferim și servicii de închiriere autocare. Serviciile sunt detaliate pe site, iar pe blogul Lucicosm găsești detalii despre prețuri per kilometru și beneficiile pe care ți le oferim.

Un alt avantaj pe care îl ai cu noi este transparența și profesionalismul. Tu ești în controlul călătoriei tale. Stabilim încă de la început toate detaliile cu tine, astfel încât să fii la curent cu tot ce se întâmplă. Nu există taxe ascunse, comisioane sau altfel de plăți de care să nu fii anunțat de la început.

La dispoziția ta se află mai multe autocare moderne, de capacitate mare, despre care poți citi pe blogul Lucicosm. Acolo am detaliat capacitatea lor, anul de fabricație și alte detalii tehnice care te-ar putea interesa.

Dacă te-am convins și vrei să călătorești cu noi, contactează-ne la unul dintre numerele de telefon afișate pe site. Ne găsești în Suceava, pe strada Stațiunii, nr 2.

Mai multe postari

Scroll to Top